Totul a început cu un mugur, un organ al plantelor superioare. Un verde aprins îmi picura în ochi ca dintr-un flacon de Tobradex, clarificându-mi gândurile și înlăturând toate impuritățile. Afară se auzeau cântecele pițigoilor, mierlelor și fâselor de câmp. Ca un ansamblu de violine și viori abia întinse, zumzăiau albinele și bondarii care așteptau agitați să se deschidă la florărie. | Dimineața aceea avea ceva din prima scenă din Vanilla Sky, exceptându-l pe Tom Cruise și Ferrari-ul, ceva dintr-o distopie urbană și o lume postpostapocaliptică, după ce timpul și scurgerea lui imperturbabilă vor fi spălat tot praful de pușcă și uraniul îmbogățit. Era atât de liniște încât îmi auzeam inima bătând, pompând prin vene, aorte și capilare. Auzeam soarele răsărind. | Lumina galben-portocalie a coborât treptat și au pocnit, pe rând, florile de cireș, de piersic, micuțele flori de liliac violet, brebeneii, anemonele de lemn, muscarii adunați în ciorchini. Din pupe au ieșit fluturi zburând stângaci și amețiți, iar din cuib au apărut pufoși și chiorându-se în toate părțile, puii de vrabie. | Simțeam ca niciodată fiorul împerecherii, fiorul primăverii noastre. Și mi-am spus, fără nicio legătură: | – Hm, de azi e weekend. Și a fost toată viața, until the end.