Căutăm povești de iubire povestite exact așa cum le-ai trăit – fericite sau triste, de-o viață sau de o clipă, incomplete sau împlinite.

Telegrame

Iubirea are cordon ombilical


Nu voi uita niciodată plânsul tău când ai plecat prima oară de lângă mine. Deși toți spuneau să mă bucur de urlet, pentru că asta înseamnă că plămânii tăi pompează aer cum trebuie. Plânsul și roțile căruciorului cu care erai dusă parcă în altă lume sunt cea mai sonoră amintire pe care o am din seara în care te-am adus pe lume. E ca și cum aș fi gustat din memoria amară a abandonului, dar nu puteam înțelege dacă eu am abandonat sau fusesem abandonată. Deși cu doar o zi în urmă te purtam cu o mândrie apăsătoare, care mă făcea să mă simt cea mai impunătoare ființă de pe pământ, deși aveam doar 1,60 metri. Asta era legătura de iubire care se formase în corpul meu; și care apoi s-a transformat în mii și mii de bucățele de viață, de greșeli, de râsete, de iubire din felul acela în care, atunci când te uiți la o ființă, o vezi doar pe ea și nimic din proiecțiile minții tale.

Cum scrii o poveste de iubire reală

Cum scrii o poveste de iubire reală

Telegrame

Să iubești o echipă de fotbal


Magnetul cu stadion lipit pe frigider, cana de cafea de pe bufet, hanoracul roșu din dulap. Finala pe care au câștigat-o de ziua mea, titlul din pandemie, meciurile văzute pe telefon în parc, în metrou, în baruri. Lacrimile de la anunțul plecării antrenorului. Să iubești o echipă de fotbal nu e ceva rațional, nici ușor de explicat. Te uiți cu un vârtej în stomac la niște oameni pe care n-o să-i cunoști niciodată și, timp de 90 de minute, dacă pierd sau câștigă devine cel mai important lucru din Univers. Dar asta e frumusețea, că iubirea asta nu trebuie explicată. Nu se învață. Nu cere nimic în schimb. Dar e mereu acolo, să te învețe să te bucuri necondiționat, să accepți înfrângerile care nu pot fi evitate, să te ajute să crezi în lucruri imposibile.