Căutăm povești de iubire povestite exact așa cum le-ai trăit – fericite sau triste, de-o viață sau de o clipă, incomplete sau împlinite.

People

T HTimea Honț

Eseuri

11 min. 8 iunie 2024

I could drink a case of you and I would still be on my feet

Un bizar auto-Heimlich, o chiuvetă de inox și alte câteva impulsuri care m-au învățat ce-i libertatea.

11 min. 18 mai 2024

Maga + Barbara = Love

4 ani, 33000 km, 5 țări, 2 genunchi buliți și 1 depresie – povestea de iubire dintre o femeie și o mașinărie sălbatică.

12 min. 17 mai 2024

Multă vreme, m-am simțit îndreptățit să-mi pedepsesc prietenii

Poți salva o prietenie cu gust de varză reîncălzită?

11 min. 12 mai 2024

Doar o pisică

Și toate lecțiile despre război, răzbatere, rutină – și cum te pregătești pentru sfârșit.

13 min. 8 mai 2024

Răzbi

Lupta neobosită a unui cuplu de a‑și cunoaște viitorul copil.

7 min. 6 mai 2024

Surprizele inimii

Când iubirea de la 18 ani te orbește.

10 min. 1 mai 2024

Aproape de voi

Când muzica reînvie o iubire de demult.

8 min. 28 aprilie 2024

Titan și ceramică

Un corp reconstruit învață să-și locuiască din nou propria piele.

11 min. 22 aprilie 2024

Peanut Butter & Jelly

Cum am învățat să fiu liberă într-o relație care mi-a arătat ce înseamnă, pe bune, să fii împreună cu cineva.

11 min. 14 aprilie 2024

Kenya mea

Cum mi-am găsit locul la mii de kilometri depărtare de casă, pe alt continent.

Telegrame

Telegrame

De la ei știu să iubesc


Îmi petrec verile lungi cu ei. Sunt mică, dar pe lângă buburuzele și afidele din curtea gazdei de la Eforie Sud, sunt totuși foarte mare. El conduce Dacia roșie, ea ne pregătește șnițele și gogoși. El culege cireșe, ea – smochine verzi, cu miezul moale. El e mereu calm, ea – agitată. La ghiol ne despărțim; el o ia în dreapta, ea în stânga. Mă uit spre soare, dar e acoperit de trupul ei, gol și firesc, cu pielea ridată și plină de alunițe, cu sânii mari, îngreunați. Seara, îi ascult pe amândoi povestindu-și lucrurile petrecute peste zi. Râd mult și patul se zguduie în hohotele lor. Îmi place aici, unde oamenii nu se ceartă și nu țipă. Unde ușile nu se trântesc și nu mi se face frică. Adorm între ei, cu mirosul de sare și nămol încă în nări. Zilele trec identice. 

Telegrame

Unfinished Love Still Loading


Suntem în anii ‘80, o mamă naște. Concediul postnatal durează doar trei luni. Mama se întoarce la muncă. Bebelușul rămâne în grija bunicilor. Și va rămâne acolo până la șase ani. Îl vizitează părinții și sora mai mare o dată pe săptămână. Abia când vine timpul să meargă la școală se alătură familiei. Totul îi este necunoscut, toți îi sunt străini. Și așa rămân, zi după zi, an după an. La 18 ani îmi promit că atunci când voi face un copil o să-l iubesc cu toată ființa mea. Derulăm un deceniu și rămân însărcinată. Vrei un copil? Vrei să fie băiat? Vrei să nu faci diferențe dacă va avea mai târziu un frate? Bine, zice Universul. Și îmi dă două fete gemene. Ce glumeț, Universul. Derulăm încă un deceniu și tot mă amuz. Am învățat că iubirea nu se împarte, se multiplică. Pe fete le iubesc cu tot sufletul meu. Pe mine învăț să mă iubesc, zi dupa zi, an dupa an. Încet, totul devine familiar, mai aproape de inima mea. Chiar și bebelușul care a rămas în grija bunicilor.

Telegrame

Uneori, iubirea vine urlând


În cazul meu, iubirea a venit urlând. Într-o camera goală, lipsită de mobilier, cu lumină lăptoasă și cu pereți lucioși. Era 27 Iulie, ora 07 și 3 minute. Tremuram. Nu știu dacă de la emoții sau de la anestezie. Nu m-am gândit niciodată că mă voi îndrăgosti într-o sală de operații. Cum nu mi-a trecut niciodată prin cap că mai există alt soi de iubire decât ce trăisem până atunci. Ce simpatic e! mi-a soptit asistenta. O să faceți echipă bună împreună. Ia uite-l! Și chiar acolo, în fața lui, am decis: îl iubeam! Chiar dacă el urla.

Telegrame

Al doilea val de iubire pentru mama


Într-o noapte, pe la 6 ani, m-am îngrămădit cu mama în mașina unui prieten și am plecat de acasă după un scandal cu tata. După nici două săptămâni, ne-am întors. În copilărie n-o percepeam pe mama ca pe un model, unul care să fi demontat toate prejudecățile pe care le auzeam împotriva femeilor și mai ales a mea, care mă născusem fată în loc să fiu băiatul cu care tata s-ar fi conectat și care i-ar fi vindecat propriile răni. Peste ani, când locuiam deja singură, tensiunea dintre ei a provocat o implozie și mama s-a mutat la mine. Am locuit împreună într-o garsonieră aproape doi ani, timp în care ne-am deconstruit una pe cealaltă. Am înțeles cum te vulnerabilizează mediul din care vii și bagajul familial din spate. Am început să-i apreciez reziliența și să-i împrumut din determinare. Ne-am crescut din nou una pe cealaltă. Am doborât ziduri și a ieșit la suprafață un nou val de iubire.

Telegrame

Metamorfoza


Totul a început cu un mugur, un organ al plantelor superioare. Un verde aprins îmi picura în ochi ca dintr-un flacon de Tobradex, clarificându-mi gândurile și înlăturând toate impuritățile. Afară se auzeau cântecele pițigoilor, mierlelor și fâselor de câmp. Ca un ansamblu de violine și viori abia întinse, zumzăiau albinele și bondarii care așteptau agitați să se deschidă la florărie. | Dimineața aceea avea ceva din prima scenă din Vanilla Sky, exceptându-l pe Tom Cruise și Ferrari-ul, ceva dintr-o distopie urbană și o lume postpostapocaliptică, după ce timpul și scurgerea lui imperturbabilă vor fi spălat tot praful de pușcă și uraniul îmbogățit. Era atât de liniște încât îmi auzeam inima bătând, pompând prin vene, aorte și capilare. Auzeam soarele răsărind. | Lumina galben-portocalie a coborât treptat și au pocnit, pe rând, florile de cireș, de piersic, micuțele flori de liliac violet, brebeneii, anemonele de lemn, muscarii adunați în ciorchini. Din pupe au ieșit fluturi zburând stângaci și amețiți, iar din cuib au apărut pufoși și chiorându-se în toate părțile, puii de vrabie. | Simțeam ca niciodată fiorul împerecherii, fiorul primăverii noastre. Și mi-am spus, fără nicio legătură: | – Hm, de azi e weekend. Și a fost toată viața, until the end.

Telegrame

Liniștea lui 27


Era o zi ploioasă când am mers la bunica, la câteva sate distanță, împreună cu mama și cu proaspătul meu carnet de conducere. N-am întâlnit nicio mașină până să ajungem în singura curbă de pe drum. Aveam 60km/h când am tras puternic de volan pentru a evita o coliziune din contrasens. Ne-am rostogolit cu mașina și ne-am oprit într-un copac. Fratele meu a ajuns primul la locul accidentului, înaintea echipajelor, și a forțat ușa ca să putem ieși din mașină. Am scăpat cu o sperietură. Mai târziu, poliția a apărut la ușa noastră ca să-mi suspende carnetul. Tata a fost de acord, spunea că eu sunt vinovată. De fapt, era doar furios că am distrus mașina. Fratele meu, în schimb, a sărit în apărarea mea. Până la acest accident, ne-am văzut fiecare de viață, fără să avem prea multe în comun. Cu excepția zilei noastre, eram născuți amândoi într-o zi de 27.