În stația de autobuz așteaptă o femeie. E îmbrăcată într-un trenci negru, găurit și ros, cu o glugă care îi acoperă fața pe care se văd urme de răni. E slabă, vlăguită, aproape o umbră. Îmi amintesc că am mai văzut-o. Era mai cald, avea batic în loc de glugă, dar același trenci negru și aceeași sacoșă de rafie în mână. Sub brațul drept duce, ca pe un pachet prețios, un câine care privește liniștit în jur. “Stați în zonă?”, mă întreabă cu voce stinsă și dă la o parte pătura verde din sacoșă. Două ghemotoace de blană gri, cu nas roz, mă privesc în ochi printre niște zdrențe. “Vă rog să aveți grijă de căței …” Urc în autobuz, cu un nod în gât și mâinile goale, privind de pe geam femeia în negru.