11 min. 8 decembrie 2025

Autosabotaj

Mi-am construit viața în jurul unor uși care nu se deschid niciodată pentru mine.

Căutăm povești de iubire povestite exact așa cum le-ai trăit – fericite sau triste, de-o viață sau de o clipă, incomplete sau împlinite.

Doar o pisică

Tudor, iubitul meu, zice: „Suntem deja doi oameni, un motan și un câine, în două camere semidecomandate. Nu putem să mai luăm înc-o pisică”.

I P
Șantier în lucru

Ne revăd în urmă cu zece ani, într-o cameră de cămin studențesc din Iași.

V C
Cartea
UNFINISHED Love Stories
①

Cartea
UNFINISHED Love Stories
①

bookCumpără
acum
Cum scrii o poveste de iubire reală

Cum scrii o poveste de iubire reală

Oare chiar îmi place de el? mă întrebam în timp ce îl priveam cum vorbea, cu o energie care părea să umple tot spațiul. 

Era înalt. Avea pieptul și umerii foarte bine conturați. Slab, dar cu o constituție atletică care îl făcea să pară destul de atractiv. Deși afișa un zâmbet jucăuș care-i dezvăluia dinții albi și drepți, avea în ochi o sclipire vicleană care mă intimida. Fața nu îi trăda deloc vârsta de 37 de ani. Nici firicelele albe din barbă și nici ridurile din colțul ochilor.

Dar era ceva în omul ăsta care mă atrăgea și îmi displăcea în același timp. Zâmbea necontenit de fiecare dată când îi spuneam ceva despre mine. Mă privea fix și clipea ușor, încercând să se apropie, chiar dacă era de cealaltă parte a mesei. 

Pare destul de interesat, mi-am spus încrezătoare la primul nostru date, în timp ce mă pregăteam să îi arunc concluzia poveștii mele de viață.

— Da, deci, efectiv sunt într-un punct în care încerc să îmi găsesc calea.

S-a lăsat pe spătarul scaunului și a spus foarte sigur pe el:

— Eu sunt calea ta! Apoi a râs și s-a uitat în continuare insistent la mine.

M-a prins. Replica lui foarte bine inserată, și siguranța cu care a spus-o, m-au lăsat fără cuvinte. Doamne, cât îmi doream să fie adevărat! În sfârșit puteam să îi dau cuiva toată greutatea de pe umerii mei. Oricum voiam să mă mut în alt oraș, să-mi schimb stilul de viață, să-mi găsesc locul, sensul.. Poate aveam mai multe șanse într-un oraș ca Amsterdamul, unde locuia el de 7 ani? Mă simțeam aproape salvată. 

Am zâmbit timid coborând privirea în pământ. Păream, cel mai probabil, foarte prostuță – deși ce simțeam era de fapt rușine.

Când ospătarul ne-a spus ferm că restaurantul se închide curând, el a propus să ne mai plimbăm puțin, chiar dacă știa că trebuie să ajung la niște prietene.

— Ce-ți mai face curul ăla bombat pe care ai căzut la schi? m-a întrebat zâmbind. Știa de căzătură din conversațiile inițiate de mine pe Instagram, după ce-mi dăduse follow. 

Să îi spun că fundul meu nu e deloc bombat sau să-l las să creadă asta ca să fie mai atras de mine? mă gândeam, dar m-am fâstâcit spunând că e bine, într-o încercare nu prea reușită de a părea relaxată. 

Sincer, nu mai simțeam nevoia să rămân cu el. Dar am mai stat totuși câteva minute și tot eu am insistat a doua zi să ne vedem la o cafea. Pe nesimțite, mi se declanșa acea disperare familiară de a-l face cu orice preț să mă vrea, ca mai apoi să mă salveze de viața mea banală. Nu era prima oară.

A doua zi ne-am băut cafeaua pe terasa unei cafenele, unde m-am înfofolit cu o pătură roșie, groasă.

— Zici că ești un cadou împachetat de Crăciun. Pot să te desfac?, mi-a zis și a încercat iar să se apropie fizic.

Oare vrea să mă facă să râd sau vrea să-mi vadă decolteul bluzei pe care mi-o luasem special ca să îi atrag atenția?

Deși îl vedeam focusat pe apropierea fizică, plictisit parcă de orice altă discuție, am fost impresionată să aflu că face terapie și că a fost la un curs de meditație Vipassana tocmai în Hong Kong. Călătorea, avea o viață plină, îl preocupa autocunoașterea, avea un statut social, părea inteligent.. Mintea mea concluzionase că el e tipul pe care mi l-am dorit toată viața. 

— Hai să facem ceva fun! a zis la un moment dat, destul de plictisit.

Credeam că o să vină cu o idee interesantă și că o să mergem undeva anume, dar „fun” a echivalat cu un fel de sex îmbrăcați la el în mașină. Părea atât de excitat în timp ce mă săruta, încât m-am simțit înfulecată cu totul. 

Zilele următoare nu a dat niciun semn că ar vrea să ne vedem, așa că am inițiat tot eu o întâlnire. Aveam nevoie să-mi dau seama dacă el chiar mă place. Eram hotărâtă să câștig această luptă de cucerire.  

Deși nu era tocmai ce îmi dorisem neapărat, seara a culminat iar cu sex, la el în mașină. De data asta, pe bune. Pe fundal, muzică techno, un apel de la o tipă care îl suna la 11 noaptea și vocea din capul meu care îmi repeta că totul e perfect normal. Sigur mă vrea mai mult acum că am făcut și sex.

Despre tipă mi-a spus că e doar o colegă și oricum n-are de ce să mă intereseze – ca și cum nu e dator să-mi dea explicații. M-am întristat, dar nici n-am vrut să mă desprind de el. Imaginea de bărbat „ideal” din capul meu se hrănea cu ideea că e un bărbat dorit – cum ar fi fost să mă vrea fix pe mine? O profeție pe care creierul meu voia s-o îndeplinească cu orice preț. 

— Eu nu vreau să fac nicio promisiune, a spus ușor enervat. Chiar nu vreau o relație, și e din cauza setup-ului, prea mare distanța dintre noi. 

— Nu mă refeream neapărat să intrăm direct într-o relație. Mi-ar fi plăcut să te cunosc mai bine, i-am spus, deși ce voiam de fapt era să mă cunoască el mai bine, să se îndrăgostească de mine și să mă salveze. I-am spus și că aș vrea să dormim împreună în seara aia, doar că el se grăbea să ajungă acasă, așa că a rămas să mă caute zilele următoare.

În seara dinaintea plecării lui deja îmi doream să nu-mi mai placă de el. Un pic cam târziu, căci îmi demonstrase că nu-i păsa deloc de mine, ceea ce, istoric vorbind, era ca un magnet pentru stima mea de sine. Sau lipsa ei? 

Mă intriga și că părea genul acela afemeiat, trecut prin viață și cu replicile la purtător. Faptul că trebuia să mă lupt ca să-l fac să mă aleagă mă făcea să simt că am de realizat un obiectiv măreț. Eu, fata fără o cale anume, aveam în sfârșit o miză: să fac un om indiferent să mă vrea, poate chiar să ajungă să mă iubească pe mine, dintre atâtea femei. Dacă pe părinții mei, pe prieteni și pe alți tipi nu am reușit să îi fac să mă placă indiferent de rezultatele de la școală sau de la muncă, oricât de mult îi puneam pe primul loc, oricât de mult mă chinuiam în toate aspectele vieții mele, poate cu el, în sfârșit, avea să fie diferit. 

El, în schimb, voia să mă vadă iar goală, deasupra lui, spunându-i cât de satisfăcută sunt de sexul cu el. Adevărul era că și mie îmi plăcea să îl aud cum respira greu în timp ce mă penetra grăbit și apăsat, cu un fel de foame care nu avea nimic de-a face cu mine. Îl simțeam cum mă folosește ca pe un refugiu de moment, cum își alina instinctele între coapsele mele, în timp ce eu căutam, chiar și în acele momente, să mă conectez cu el și la un alt nivel.

Îmi doream să vrea să mă caute nu doar cu mâinile, dar el nu era acolo pentru asta.

— Aș vrea să fiu rucsăcelul tău ca să mă iei cu tine în Amsterdam, i-am spus în timp ce el se desprindea rece din îmbrățișarea mea. 

De fapt, voiam să ia cu el golul și tristețea pe care le simțeam pentru că lupta mea de a fi aleasă se lăsa cu încă o înfrângere.

În lunile care au urmat, m-am gândit destul de mult la el, deși înțelesesem foarte clar tot ceea ce se întâmplase. Cred că dintr-o rezistență cronică la acceptarea realității, mă agățam de orice firimitură din partea lui, deși era probabil să nu ne mai vedem niciodată.

După ceva timp, mi-a trimis un mesaj în care mă anunța că s-a întors în țară. 

Din fericire, de data asta a inițiat el totul, a fost atent la mine, m-a făcut să mă simt importantă, ba chiar mi-a propus să mă mut cu el în Amsterdam, să mă ia de soție și să facem doi copii, întemeindu-ne familia mult dorită. Glumesc, evident. S-a întâmplat fix opusul. Nici măcar nu a propus să ne vedem. 

Euforică, tot eu m-am dat peste cap și am inițiat întrevederea. Una contracronometru, că avea alte treburi, dar care s-a soldat tot cu sex – deși cel mai mult îmi doream să stăm și să vorbim. 

— Doamne, ce caut eu aici? S-a întrebat frustrat când a simțit că îl trag la răspundere pentru că nu a vrut să planifice ceva din timp cu mine. Eu chiar îmi doresc o relație serioasă, mă și văd cu cineva în momentul de față, iar eu sunt aici cu tine, a continuat. Nu vreau absolut nimic de la tine, nici măcar sexul nu e OK. 

Cartea
UNFINISHED Love Stories
①

Cartea
UNFINISHED Love Stories
①

bookCumpără
acum
Care e cel mai frumos lucru pe care nu ai apucat niciodată să i-l spui cuiva drag?

2 min.

Care e cel mai frumos lucru pe care nu ai apucat niciodată să i-l spui cuiva drag?

speaker
Mesajele selectate vor fi folosite pentru o campanie de promovare a UNFINISHED Love Stories, un proiect editorial despre iubire în toate formele ei.

Telegrame

Dragoste în buncăr


Era 7 dimineața când mă îndreptam spre Buncăr, o cazare din Vama Veche nimerită unor adolescenți ca mine. Deja nu mai aveam loc în nicio cameră din cele ocupate la supra-capacitate de grupul meu, așa că am intrat în altă cameră și m-am întins lângă ei doi. Atunci s-a îndrăgostit el de mine. Eu de el mai târziu, când mă mângâia pe mână noaptea în Web, un club mișto pe vremea aia. Stârnea un interes ciudat și intens în mine, dar nu știam cum să fiu cu el – atenția lui ba îmi dădea aer, ba mă sufoca. Până la urmă n-a mai fost el cu mine, ci cu altă fată care nu știu când a apărut, că nici n-am apucat să ne îndrăgostim de-a binelea unul de altul. Cam ca marea din Vama Veche, încă nu-mi dau seama dacă gustul lăsat e dulce sau sărat.

Povești din Cărturești

Prima recomandare


Mi-a scris pe o fereastră albastră de chat că îi place Raymond Carver. Nu-l știam, așa că am dat rapid o căutare, am găsit o carte la Cărturești și am comandat-o prin Glovo. Aveam unghiile date cu oja mea preferată, Black Cherry Chutney, când mi-am făcut poză cu „Catedrala” lui Carver. I-am trimis-o mândră, să vadă ce citesc. A fost impresionat. Mai ales că mi-am comandat cartea așa rapid, apoi de culoarea unghiilor. Și, evident, că i-am urmat recomandarea de proză scurtă. Poate nu neapărat în ordinea asta. Am citit-o pe nerăsuflate. Ne-am mai scris de multe ori pe fereastra albastră de chat. Diverse. Intime. Secrete. Duios și haios. Am trântit și mouse-ul de câteva ori. Când ne-am întâlnit pentru prima dată s-a luminat cerul. Era o zi de aprilie la Sinaia, iar eu purtam o fustă verde. M-a privit timp de trei minute din ușa restaurantului, apoi a intrat. Acum suntem o bibliotecă împreună.

Mă durea incredibil de tare ceea ce spunea. Dar respingerea lui mă împingea să mă agăț și mai tare de el, așa că în loc să plec, m-am așezat în brațele lui ca să facem sex din nou. Voiam cu orice preț să îl fac să mai rămână, chiar dacă asta însemna că mă înjosesc. S-a lăsat dus de val și am făcut un sex plin de resentimente, în care am dat tot ceea ce era mai rău din noi. Când am terminat, nici măcar nu s-a mai uitat la mine.

Mă simțeam ca un obiect pe care îl arunci după ce l-ai folosit cât ai avut nevoie. Și tot eu credeam că am greșit față de el. Așa că atunci când am ajuns în fața casei, în loc de rămas bun, i-am zis:

Să știi că poți să îmi mai scrii, dacă o să vrei.

Îmi imaginam că poate lăsând o portiță deschisă, o va folosi. 

Am învățat în ultimii ani de terapie că toate astea se întâmplă pentru că ceva înăuntrul meu spune că nu merit iubire și că trebuie să mă lupt să o obțin, altfel nu are valoare. Deși ai mei au încercat în felurile lor să-mi arate că țin la mine – știu asta acum, cu mintea de adult – tot ce am simțit din partea lor a fost că nu sunt suficient de bună. De-aia am și renunțat la un moment dat să mai vreau să mă apropii emoțional de ei. Am încercat să obțin iubirea aia din alte părți – de regulă din relații cu bărbați indisponibili; poate că de-aia n-am ajuns niciodată într-o relație care să mă facă să mă simt aleasă. A fost mai mereu vorba despre sex, relații ascunse și neasumate. 

Știu teoria și am început să învăț lucruri despre mine, dar sunt încă departe de a ști cine sunt cu adevărat, dincolo de patternurile și nevoile mele de validare. Tocmai de-aia caut cu orice preț relații cu tipi pe care-i consider mișto, carismatici, de succes; poate o să se lipească și de mine adjectivele lor, poate oamenii o să mă considere și pe mine valoroasă pentru că umblu cu astfel de bărbați. 

De fapt, poate am nevoie să apară mama, să-mi spună sincer că îi pare rău și că mă iubește. În lipsa ei, din fail în fail, mă apropii și mai mult de părțile mele întunecate, de durere, dar și de mine însămi. 

Și poate că de asta nici nu imi ies relațiile cu bărbați, pentru că nu e niciodată despre ei.

Adriana BordeiAdriana Bordei

Iubirea e o formă de transcendență — când ești atât de împăcat cu tine însuți, încât poți să treci dincolo de granițele tale ca să îl poți vedea cu adevărat și pe celălalt.

Next Love Story
↓