Acum. Aici. Îți scriu iar din inimă. Te aleg din nou, cu lumină și umbre. Ca atunci când vizionam la Eforie un film alb-negru SF în care artistul picta feroce și nud și tu m-ai întrebat șoptit la ureche dacă eu scriu goală în mica mea garsonieră. Și m-am lichefiat la gândul că, în sfârșit, lângă mine respiră un bărbat interesat de cum ucid paginile albe. În memoria mea, iubirea ta se mișcă lent și languros ca o pisică, se dezvoltă ca un poem ce se scrie pe piele și se întreține cu gesturi delicate ale unui timp rotund de fericire. Tăcerea este mai aproape de felul tău de a trăi, dar îmi spui frecvent: Suntem bine. Te iubesc. Și este suficient. Azi. Acum. Aici.