Suntem toți trei în mașină și mergem spre Brașov, la Mama Geta, ca-n fiecare weekend. Stau în spate, călare între scaune, ca să nu-mi scape nimic. În mod normal, aș fi dormit buștean pe banchetă, supărată că nu am rămas acasă cu mama. Dar acum ești și tu cu noi și asta schimbă tot. Îți prinzi părul încâlcit și lung, decolorat de soare, într-un coc dezordonat. Ai brațele subțiri, feminine și porți o geacă de piele peste maioul cu floricele. Îl iei peste picior pe tata și râzi cu poftă. Amestecul de rebeliune și feminitate mă fascinează. Nu contează cât de lung ai părul, important e cât și cum gândești, strigăm cât ne țin vocile și pentru câteva ore îmi dau voie să fiu așa cum sunt. Chiar și acum, când mă copleșesc nesiguranțele, aud clinchetul vesel al vocii tale: „Tzontzoooo, cât ești de mișto!” Nu înțelegeam atunci, dar acum știu că mi-ai lăsat cel mai de preț cadou: fix ce aveam nevoie, permisiunea de a trăi autentic și liber.